Traditii romanesti de Sangeorz

Sfantul Gheorghe (Sangeorzul) este una din cele mai mari sarbatori ale romanilor. Ea preia elemente stravechi, anterioare crestinismului, din care nu se pastreaza decat amintirea unui sfant razboinic, care a omorat balaurul ce ameninta lumea.
Pentru popor insa, Sfantul Gheorghe este si cel care marcheaza o noua etapa a primaverii, fiindca in aceasta luna aprilie, el “bate cu ghiciusca de foc padurea s-o infrunzeasca, aduna norii si-i scutura”, ca sa dea umezeala pamantului. Asemeni Bobotezei si Sanzienelor, in ziua de Sf. Gheorghe (dupa noaptea in care s-au dezlantuit fortele raului si in care puterea energiilor sacre putea sa-i contamineze neplacut pe oameni), se impune stropitul oamenilor, animalelor si al obiectelor din gospodarie cu apa sfintita.
O multime de alte traditii si obiceiuri sunt asociate sarbatoririi Sfantului Gheorghe.
Astfel, in aceasta zi, se aleg ciobanii carora li se dau in primire oile pana la sarbatoarea Sf. Dumitru (26 octombrie); pentru a fi sanatosi tot anul, dis de dimineata, inainte sa rasara soarele, oamenii se scalda intr-o apa curgatoare; fetele seamana busuioc si tin semintele in gura, pentru a creste si a mirosi frumos; gunoiul din aceasta zi este asezat la radacina pomilor, pentru ca acestia sa rodeasca; daca e roua multa sau ceata in aceasta zi, anul va fi imbelsugat; feciorii il arunca in apa pe cel ce a iesit mai intai cu plugul in primavara respectiva; in Bucovina, fetele se uitau in noaptea de ajun intr-un vas cu apa pentru a-si vedea in reflexe ursitul; pana la rasaritul soarelui, fetele plecau sa culeaga roua de pe camp, pe care o pastrau peste an pentru a trata diverse boli; tot acum se practica si curatitul de farmece.

Focul viu
Cea mai interesanta dintre practicile asociate sarbatorii Sfantului Mare Mucenic Gheorghe era aceea a “focului viu”. Acesta este un ritual arhaic practicat pana nu demult in majoritatea satelor romanesti din Bucovina, Maramures, Apuseni, Tara Zarandului, Campia Transilvaniei (Valea Muresului, Turda), dar si in cateva localitati din judetele Buzau si Ilfov.
In ajunul zilei de Sf. Gheorghe (patronul tuturor animalelor) “Focul viu” trebuia aprins de feciori fie prin gospodariile din sat, fie sus la stanile de pe hotar, acolo unde urmau sa pasuneze animalele toata vara. Procedeele de aprindere a focului viu difera de la o zona etnografica la alta. Indiferent de localitate, datina impunea insa folosirea exclusiva a lemnului si a unei bucatele de iasca; fara cremene si fara chibrituri. Prin frecarea a doua lemne uscate, din esente tari, sau prin rasucirea tot mai accelerata a unei nuiele, cu ajutorul unui vartej, intr-un lacas special facut in tocul usii, se obtineau primele scantei ale focului viu. Cand fumul incepea sa se ridice, oamenii il dirijau spre grajdul vitelor deoarece exista credinta ca fumul focului viu are capacitatea de a “curata vitele” si de a le proteja de actiunea nefasta a strigoilor care incearca sa le fure “mana”… adica sa le distruga lactatia si calitatea laptelui. Dupa “curatirea” simbolica a turmelor, tinerii si copiii care asistau la ceremonialul purificarii prin fum a vitelor, incepeau si ei a sari peste foc, in aceeasi credinta ca acesta ii va proteja de “rele si necazuri”, facandu-i “usori si sprinteni” peste an.
Focul viu se pastra sa nu se stinga tot anul. El avea o mare putere vindecatoare daca se facea langa doi brazi gemeni. Apa fiarta la focul viu tamaduia apoi tot felul de boli ale oamenilor si animalelor… mai ales bolile de piele datorate actiunii unor forte malefice se vindecau cu focul viu.

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=118346

Scris de admin pe 23 Apr 2008. În categoria Eveniment. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

Lasă un Comentariu

Free WordPress Themes
Autentificare