Noţiuni de drept Căsătoria în prevederile noului Cod civil
În scopul unificării normelor legislative care guvernează raporturile de drept privat, în noul Cod civil sunt reintroduse 
şi reglementările privind dreptul familiei, care, în mod tradiţional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramură distinctă de drept. Noul Cod civil aduce o serie de noutăţi atât de ordin material cât şi procedural şi reuşeşte, în mare măsură, să pună în acord aceste prevederi cu noile realităţi apărute în acest domeniu.
Astfel, se stabileşte o competenţă unică în rezolvarea cauzelor privind aspectele de dreptul familiei reglementate de Codul civil, care aparţine instanţei tutelare.
Logodna
Printre noutăţile aduse de Codul civil se numără şi cele privitoare la logodnă, instituţie a dreptului familiei care nu se regăsea în vechiul Cod civil şi care a existat în dreptul românesc anterior acestor reglementări. Logodna reprezintă promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători.
Deşi încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu să se finalizeze prin încheierea căsătoriei (clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei fiind considerată nescrisă), aceasta poate produce unele efecte juridice în anumite situaţii.
Dacă în mod tradiţional, logodna nu producea niciun fel de efecte juridice, în doctrină considerându-se doar că, în caz de renunţare nejustificată la o căsătorie proiectată, acela dintre logodnici care a fost părăsit avea dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti, în temeiul art. 998 C. civ., pentru a cere ca acela din a cărui culpă a fost ruptă logodna să fie condamnat la daune – interese, cu condiţia de a dovedi că desfacerea logodnei i-a cauzat un prejudiciu, în noua reglementare aceasta poate genera unele efecte juridice.
Astfel, în situaţia ruperii logodnei, darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, sunt supuse restituirii, cu excepţia darurilor obişnuite. Având în vedere faptul că legea nu distinge între darurile primite de oricare dintre logodnici de la alte persoane sau darurile pe care aceştia şi le fac între ei, se va considera că toate darurile aflate în această situaţie vor fi supuse restituirii. Practica judiciară va fi aceea care va stabili criteriile în baza cărora se va aprecia care dintre aceste daruri pot fi considerate “obişnuite”, în vederea excluderii lor de la obligaţia restituirii în condiţiile legii.
De asemenea, logodnicul care rupe logodna în mod abuziv, sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna, poate fi obligat la despăgubiri.
Şi această acţiune va fi soluţionată tot de către instanţa de tutelă iar dreptul la acţiune se va prescrie într-un termen special de un an de la data ruperii logodnei.
Căsătoria
În ceea ce priveşte căsătoria, noua reglementare nu este fundamental deosebită de cea actuală. Se constată însă o alunecare spre aplicarea teoriei contractualiste a căsătoriei, prin introducerea posibilităţii încheierii unei convenţii matrimoniale, prin care viitorii soţi, sau soţii, în cazul încheierii acesteia în timpul căsătoriei, îşi pot alege regimul matrimonial aplicabil sau pot include clauze de preciput, nemaifiind nevoiţi ca, prin încheierea căsătoriei, să supună unor norme legale imperative şi unice toate aspectele organizării vieţii lor de familie.
Cu privire la dreptul de a încheia o căsătorie, în noul Cod civil se precizează, în mod expres, condiţia diferenţei de sex, căsătoria putându-se încheia doar între bărbat şi femeie. Mai mult decât atât, Codul civil precizează faptul că nici căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, nu sunt recunoscute în România.
Potrivit dispoziţiilor art. 282 din Codul civil, cu privire la numele viitorilor soţi, va exista şi posibilitatea ca unul dintre ei să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Prin noul Cod civil român se reglementează mai clar şi mai complet drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor, în sensul în care sunt precizate expres obligaţiile personale ale soţilor privind respectul reciproc, fidelitatea şi sprijinul moral, dar, în acelaşi timp, este ocrotită şi independenţa acestora, prin interdicţiile privind cenzurarea corespondenţei, a relaţiilor sociale sau a alegerii profesiei celuilalt soţ.
Conform noilor reglemetări, soţii au posibilitatea să îşi organizeze aspectele patrimoniale ale convieţuirii lor potrivit situaţiei şi stilurilor de viaţă ale fiecărei familii, în limitele stabilite de lege.
In acest sens, legea prevede o serie de reguli generale, aplicabile oricărei familii, indiferent de regimul matrimonial pe care soţii îl aleg. Acesta nu este considerat a fi un regim matrimonial suficient pentru a organiza raporturile patrimoniale dintre soţi sau dintre aceştia şi terţi. Este vorba doar despre normele fundamentale care guvernează aceste raporturi, care se aplică în mod obligatoriu tuturor celor căsătoriţi.
Mandatul între soţi
Cu privire la mandatul între soţi, noul Cod civil oferă două posibilităţi, respectiv mandatul convenţional şi mandatul judiciar, eliminându-se clasicul mandat tacit prezumat al soţilor. În timp ce mandatul convenţional al soţilor nu se bucură de o reglementare specială, acesta aflându-se sub incidenţa dreptului comun cu privire la contractul de mandat, pentru mandatul judiciar se prevăd, în mod concret, situaţia în care poate fi solicitat, respectiv atunci când unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, competenţa de soluţionare a cererii, care aparţine instanţei de tutelă, precum şi soluţia pe care o poate da instanţa, respectiv încuviinţarea ca celălalt soţ să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial, instanţa stabilind, totodată, condiţiile, limitele şi perioada de valabilitate a acestui mandat.
Dreptul de dispoziţie
Şi cu privire la exercitarea dreptului de dispoziţie al soţilor cu privire la bunurile lor, noua reglementare aduce noutăţi, în sensul că, în principiu, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane, fiind înlăturate unele interdicţii, cum ar fi aceea a vânzării între soţi, existentă anterior. Totodată, legea prevede expres posibilitatea fiecăruia dintre soţi de a face, fără consimţământul celuilalt, depozite bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea, soţul titular al contului având, în raport cu societatea bancară, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel. Acest drept aparţine soţului deponent chiar după desfacerea sau încetarea căsătoriei.
De asemenea, legiuitorul a reglementat, în art. 318 al noului Cod civil, dreptul la informare al fiecăruia dintre soţi cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile celuilalt soţ, la cerere. Cel refuzat se poate adresa instanţei de tutelă pentru obligarea soţului său, sau a oricărui terţ deţinător al informaţiilor cerute, să i le furnizeze. Legea prevede că, în cadrul unor astfel de acţiuni, terţii pot refuza furnizarea informaţiilor numai atunci când sunt ţinuţi de păstrarea secretului profesional, sau când solicitarea informaţiilor respective poate fi făcută, potrivit legii, numai de celălalt soţ (de exemplu, soţul titular al contului bancar), în această din urmă situaţie refuzul soţului pârât de a solicita informaţiile dând naştere prezumţiei relative că susţinerile soţului reclamant sunt adevărate.
(Va urma)
Av. Raluca Stoean
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=169625
Scris de kittracer pe 27 Oct 2011. În categoria Drepturile-Omului.
Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0.
Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site