Invazia carieriştilor de cursă lungă
Cristian Diaconescu şi-a văzut visul cu ochii. În faţa unui preşedinte al României cu vocea tremurândă. A aşteptat el o grămadă de vreme, da’ a meritat. 
Patetică şi jalnică toată afacerea asta. Cristi Diaconescu, dacă tot a rupt rândurile şi s-a înrolat sub comanda lu’ Gabi Oprea merită de la bun început să fie ministru de Externe. Scuze. Da’ Teodor Baconschi, tot respectul pentru numele pe care îl poartă şi pentru studiile pe care le-a făcut, a fost un fel de eşec al politicii externe româneşti. “Dear Teodor” a fost singura reuşită a carierei sale. Care, din păcate, ar fi putut fi la fel de bine tradusă printr-un prozaic “dragă Ioane”, sau “iubite Gheorghe”. Cam asta e. Baconschi n-a făcut nimic pentru politica externă a României. În condiţiile în care existau premize extraordinar de favorabile. Puteam fi o voce în concertul pan european. Avem tradiţie în sensul ăsta. Suntem o ţară mare. În fine, ce mai încoace-încolo, un băiat deştept ne-ar fi băgat la înaintare. Baconschi, scuze. Tocilaru’ clasei de care face toată lumea mişto şi nimeni nu vrea să fie văzut prin preajma lui. Cu excepţia lu’ madam Clinton, ale cărei experienţe atât casnice cât şi politice sunt mai degrabă triste.
Bun. Punct şi de la capăt. Cristian Diaconescu merită să fie ministru de Externe din prima. Adică din prima clipă de când s-a supus ordinului de a dezerta din Partidul Social Democrat. E un excelent diplomat pentru care nu există, nici trezit din somn în toiul nopţii, derapaje de limbaj de genul flegmei produse de, culmea!, personajul cu studii în teologie, pe numele său Teodor Baconschi. Cristian Diaconescu este un tip atât de versatil încât a putut să treacă în doar câteva ore de la postura de candidat la preşedinţia Partidului Social Democrat în cea de al enşpelea preşedinte al unui partid care reprezintă, cică, principalul oponent al social-democraţilor. Cristian Diaconescu e bun! Dacă-l aveam pe el de la bun început la cârma politicii externe româneşti altfel ne-ar fi privit acum marile puteri ale lumii. “Dear Cristian” ar fi sunat mult mai tandru şi mai sincer. Mai adevărat.
Aici intervin două probleme. Ce s-a întâmplat şi ce nu s-a întâmplat. S-a întâmplat faptul că specialiştii în probleme de relaţii publice şi şmecherii ai Partidului Social Democrat au ştiut că postul de ministru de Externe este unul cu cea mai mare cotă de popularitate, indiferent din ce guvernare / Cabinet ministerial ar face parte. Aşa că şi l-au arvunit, fără drept de apel. Moment în care a intervenit Traian Băsescu şi a dat cu pumnul în masă, pentru a-şi impune o nouă creaţie politică. Pe care o spera super-performantă, aşa cum spera şi că Partidul Democrat Liberal va fi panaceul politicii româneşti. Ceea ce demontează un mit: Traian Băsescu are, din punct de vedere politic, doar instinct de autoconservare, nu este nici pe departe un prădător. Sau, măcar acum, nu mai este. Dar şi în privinţa instinctului de autoconservare nu ştiu în ce măsură mai este preşedintele României capabil să facă faţă situaţiei economico-sociale cu care se confruntă. Ar fi nevoie de o remaniere guvernamentală, cel puţin, dar ea nu se întrezăreşte din cauza intereselor Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, în special. Sigur, ele sunt coroborate cu cele ale diverşilor clienţi ai Partidului Democrat Liberal şi cu clica progresiştilor naţionalişti. Mai bine ar fi să-şi dea demisia Emil Boc. Da, dar în cazul ăsta s-ar intra pe o pantă periculoasă, care ar putea duce, la extremă, până la alegeri anticipate, ceea ce ar fi catastrofal pentru soarta politică şi a principalului partid de guvernământ şi a principalului preşedinte din ţară.
Cristian Diaconescu este încă un pas înapoi pe care îl face Partidul Democrat Liberal. Şi Traian Băsescu. Poate că în special Traian Băsescu cel pe care
l-am auzit, de Ziua Unirii, într-o prestaţie incredibil de ezitantă. În ciuda afirmaţiilor agresive. Nu despre Traian Băsescu, pe care îl ştiam, cu toţii, este vorba în propoziţia asta. Carevasăzică, am vorbit despre ceea ce s-a întâmplat: s-a mizat pe o funcţie aducătoare de voturi şi s-a ratat în cel mai jenant mod cu putinţă.
Ce nu s-a întâmplat. Nu s-a întâmplat un act de inteligenţă. (Ar fi fost nevoie de una globalizatoare da’ şi una politică ar fi fost de ajuns.) Din clipa în care
şi-a lansat mişcarea aia, sau ce e ea, platformă, la Ateneul Român, cu creştin-democraţia şi bla-bla-bla, s-a văzut că Teodor Baconschi este un carierist ordinar (în sensul dat de DEX, adică unul obişnuit). Care gâfâie după funcţii. Prestaţia pe care a avut-o în faţa Elenei Udrea arăta totul, fără perdea. Ceea ce nu s-a întâmplat a fost reacţia promptă a principalului partid care asigură guvernarea în faţa unui membru al său, desemnat ministru, care dă repetate dovezi de individualism şi neprofesionalism. Ceea ce nu s-a întâmplat a fost reacţia preşedintelui Traian Băsescu, promptă şi radicală, aşa cum ne-a obişnuit, faţă de unul dintre principalii săi colaboratori, atunci când acesta i-a jignit pe invitaţii Administraţiei Prezidenţiale, nu-i aşa?, din Piaţa Universităţii.
Dragoş Moldovan
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=178504
Scris de