Handbal Al doilea titlu european pentru Danemarca

Echipa masculină a Danemarcei a încheiat turul de forţă la Europenele din Serbia cu a cincea victorie consecutivă, de data asta în finala câştigată împotriva naţionalei ţării gaz­dă cu 21-19 (9-7).
Partidă pe care a dominat-o de la un capăt la altul, având şi patru goluri diferenţă, 11-7 şi 16-12. Cu toate acestea, adversarii, încurajaţi din tribunele arenei belgrădene de aproape 20.000 de suporteri, restul de 1.000 fiind danezi, şi-au vândut destul de scump pielea, la prima lor prezenţă într-o finală continentală. S-au apropiat de cinci ori în prima re­pri­ză la un singur gol, 1-2, 2-3, 3-4, 4-5, 5-6. N-au depus armele nici când diferenţa de pe tabela de marcaj a crescut, înscriind trei goluri consecutiv. Din păcate pentru ei şi pentru minunaţii lor suporteri, “killerul” a fost Mikkel Hansen, autor a nouă go­luri, care ar fi meritat să primească distincţia cu­ve­­nită MVP-ului competiţiei. Merite li se cuvin şi celor doi portari, Landin şi Stanic, ultimul, în vârstă de 33 de ani, care au scos mingi extrem de dificile. Dar şi apărărilor, “vinovate” de acest scor puţin obiş­nuit pentru meciurile echipelor masculine.
Să nu uităm contribuţia antrenorului Ulrik Wiel­bek, născut în Tunisia, care va împlini 54 de ani în luna aprilie, cu un palmares de invidiat: campion olimpic, în 1996 şi mondial, un an mai târziu, cu echipa feminină a Danemarcei, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Viborgul celebrei Anja Andersen, tot în 1996, locul al trei­lea la campio­na­tele lumii de băieţi din 2007, aur continental cu ace­eaşi echipă în 2008 şi cu cea de acum, la Belgrad. Succesul din Serbia asi­gură Da­nemarcei calificarea directă la Jocurile Olim­pice de la Londra.
În meciul pentru locul 3, Croaţia a întrecut Spa­nia cu 31-27 (13-12). Fyr Macedonia a încheiat pe 5, după 28-27 cu Slovenia, partidă în care Kiril La­zarov a marcat opt goluri, ajungând la un total de 61, record al Europenelor. Islandezul Olafur Ste­fans­son înscrisese 58 de goluri acum zece ani. Perfor­man­ţă depăşită acum, la ediţia cu numărul 10.

Radu LEVÂRDĂ

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=178930

Scris de kittracer pe 30 Ian 2012. În categoria Sport. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

Lasă un Comentariu

Free WordPress Theme
Autentificare