Mirajul gazelor de șist

În România a început febra gazelor de șist: statul organizează licitații, companiile străine fac prospecțiuni în curțile țăranilor care nu înțeleg ce se întâmplă, iar președintele Băsescu face declarații politice. În recentul său discurs parlamentar, președintele a apelat la clasicul stereotip: ”În momentul de faţă, sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului, Doamne fereşte, sau ale Guvernului, dar se manifestă interese ca România să devină tot mai depedendentă energetic ”. Deși președintele nu a menționat alte cuvinte-cheie (”lac rusesc”, ”imperialism”, ”balalaica” etc.), folosirea sintagmei ”dependența energetică” a indicat clar ținta atacului. Implicit, se subânțelege că reducerea dependenței energetice este un scop nobil și, ca orice scop nobil, necesită sacrificii. Președintele nu a vorbit despre sacrificii, însă declarațiile președintelui ANRM au clarificat situația: ”Redevențele pentru gazele de șist ar trebui sa fie mai mici decât pentru cele convenționale”, ceea ce în cazul redevențelor microscopice practicate în România înseamnă că beneficiile statului de pe urma extragerii gazul de șist vor fi egale cu zero. Cazul gazelor de șist este un exemplu clar al modului în care autoritățile folosesc sperietoarea ”siguranței naționale” atunci când se încearcă un furt instituționalizat al banilor publici sau al resurselor publice. Compania Chevron deja a obținut dreptul de exploatare a două perimetre cu o suprafață totală de 2500 km2, dar (ca de obicei) o parte dintre clauzele contractuale sunt secrete. La fel, este secretă lista substanțelor chimice care vor fi folosite în cadrul exploatărilor. ”Reducerea dependenței energetice” poate justifica orice, inclusiv redevențele cvasi-nule și utilizarea substanțelor toxice și cancerigene.


Diferențele între o exploatare convențională și exploatarea gazelor de șist sunt următoarele:
1. În cazul exploatării gazelor de șist este nevoie de suprafețe colosale din cauza debitului redus al sondelor individuale. În consecință, după încheierea exploatării, teritoriul arată ca un șvaițer sau ca un peisaj selenar.
2. În cazul exploatării gazelor de șist este nevoie de cantități semnificative de apă. Apa se amestecă cu substanțe chimice speciale și se injectează sub presiune în roca gaziferă pentru a o sparge și a crește cantitatea de gaze extrase. Acest procedeu are câteva efecte secundare:
a) Resursele de apă din zonele alăturate sunt drenate pentru a fi folosite la exploatare, ceea ce afectează atât potențialul agricol cât și starea ecologică a zonelor alăturate.
b) Fracturarea rocii gazifere produce cutremure de suprafață și aceasta este deja o certitudine confirmată de Serviciul Geodezic al SUA (US Geological Survey). În Marea Britanie a existat un caz în care exploatarea gazelor de șist a fost oprită din cauza producerii a două cutremure consecutive. În aceste condiții, devine relativ neclar dacă exploatarea gazelor de șist în România (mai activă seismic decât Marea Britanie) este o idee înțeleaptă.
c) Apa contaminată de substanțele chimice utilizate pentru fracturarea stratului de rocă gaziferă poate să ajungă la pânza freatică și să intoxice suprafețe destul de mari, lăsând zone întregi fără resurse de apă potabilă.

În cazul SUA, extracția gazului de șist s-a dovedit a fi un succes relativ din cauza următorilor factori:
1. Teritorii foarte mari accesibile pentru exploatare
2. Reglementări ecologice extrem de laxe. A fost nevoie de o serie de peste o sută de articole investigative publicate în The New York Times ca autoritățile să se sesizeze și să impună niște minime norme de siguranță ecologică.
3. Prezența unui număr semnificativ de utilaje second-hand care sunt ieftine și ușor de transportat în interiorul SUA.
În baza acestor premise și a unora dintre factori pe care îi vom menționa mai târziu, analiștii Deutsche Bank au ajuns la concluzia că succesele obținute de exploatatorii gazelor de șist în SUA vor fi ”dificil de reprodus în Europa”.

La baza tuturor estimărilor referitoare la cantitatea gazelor de șist exploatabile în SUA sau în Europa stau niște calcule ce nu au legătură cu realitatea. Chiar și calculele Agenției pentru Energie a guvernului american au fost făcute pe baza unei metodologii defectuoase: cantitatea de gaz existentă în straturile de șist a fost tratată ca și cum ar fi fost o cantitate de gaz care se află într-un depozit convențional, aplicându-se aceleași rate de extracție. Această situație jenantă s-a creat din cauza unui fenomen interesant: companiile subcontractate de guvernul american pentru a face asemenea evaluări sunt aceleași companii care lucrează pentru exploratorii gazelor de șist. În ciuda unui evident conflict de interese, datele furnizate de aceste companii (Intek, Advanced Resources) au fost acceptate și sunt folosite în continuare.
O bună parte dintre companiile care se ocupă cu extracția gazelor de șist au fost listate pe bursele americane și canadiene, iar prețul acțiunilor depinde de estimările referitoare la cantitățile de gaz ce vor putea fi extrase în viitor. Chiar și ”pilonii” acestei industrii, de genul Chesapeake Energy au folosit în repetate rânduri următorul truc: a fost luat debitul unei singure sonde și înmulțit cu ”durata de viață” a unei sonde convenționale, rezultatul fiind înmulțit la numărul de sonde ce se preconizează a fi construite. Cifrele rezultante sunt astronomice, dar nu au nicio legătură cu realitatea, măcar din cauza faptului că durata de viață activă a unei ”sonde de șist” este de aproximativ un an, iar durata de viață a unei sonde convenționale (luăm ca exemplu bazinul Urengoy) este de 10-15 ani. Cifrele umflate au fost folosite de proprietarii companiilor pentru a obține credite masive din partea băncilor și pentru a-și vinde acțiunile pe bursă sau unor companii petroliere mai mari. Sursele din cadrul industriei gazului care au fost intervievate de New York Times sugerează existența unei situații paradoxale: în condițiile în care statul (prin agențiile sale guvernamentale), presa (influențată de companiile de PR) și băncile (impresionate de cifrele ”umflate”) au validat și susținut mirajul succesului economic al gazelor de șist, managerii companiilor petroliere mari au fost puși în fața unei dileme groaznice. Ei, deși înțelegeau perfect că ”gazul de șist” nu este altceva decât o bulă speculativă, au avut de ales între a face investiții în proiecte de acest gen sau a fi concediați de către acționarii, care nu doreau să înțeleagă argumentele invocate de profesioniști. În consecință, toți managerii companiilor energetice mari au lansat proiecte în domeniul ”gazelor de șist”, iar investitorii se așteaptă la succese remarcabile, la fel cum se așteptau în cazul investițiilor în instrumente derivative legate de performanța creditelor imobiliare în perioada 2004-2008.
În Europa, gazele de șist au căpătat o pronunțată coloratură politică. Dacă în SUA argumentul ”reducerii dependenței de petrolul importat” a fost un aspet colateral în procesul ascensiunii companiilor extractoare de gaze de șist, în UE argumentul ”reducerii dependenței energetice de Gazprom” a ieșit în prim-plan. Guvernul Poloniei a acordat licențe de exploatare pentru 96000 de sonde, fiind sedus de estimările companiei Exxon și a altor companii americane și britanice. În vara anului 2011, știrile despre începutul exploatării gazelor de șist au fost tratate în presa poloneză ca veritabile victorii în cadrul unui război de independență. Autoritățile de la Varșovia au fost atât de entuziasmate încât au introdus un regim fiscal preferențial pentru companiile care exploatau gaze de șist și deja se zvonea despre rezilierea contractului cu Gazprom și transformarea Poloniei într-o țară exportatoare de gaze naturale. Entuziasmul a fost temperat de rezultatele exploatării comerciale: primii au cedat britanicii de la 3Legs Resources Pls, apoi compania BNK Petroleum a renunțat la exploatare, iar ultimii au cedat cei de la Exxon care nu au reușit să obțină măcar o singură sondă viabilă din punct de vedere comercial. Guvernul Poloniei s-a trezit într-o situație aberantă: exploatarea gazelor de șist a adus probleme ecologice, dar nu a adus independența energetică așteptată. ”Eșecul Exxon mărește influența Gazprom asupra Europei”, titrau editorialiștii de la Bloomberg. Desigur, Exxon a declarat că va continua cercetările, dar trebuie luat în calcul următorul aspect important: după teoriile ”geologilor oficiali” din SUA și Polonia, sondele deja forate trebuiau să fie extrem de productive și viabile din punct de vedere comercial, ele fiind alese pentru a deveni sonde-model. Conform acelorași teorii oficiale, Polonia este ”un rai al gazelor de șist” cu ”resurse exploatabile” de zece ori mai mari decât cele din România. După cum se vede, chiar și în ”raiul gazelor de șist” din Europa, Exxon nu a reușit să facă măcar o sondă viabilă. Perspectivele pentru România pot fi deduse prin analogie.
Istoria ne învață că politicienii de la București nu sunt dispuși să învețe din experiența (pozitivă sau negativă) a omologilor de la Varșovia. Este păcat că pentru obsesiile politicienilor vor plăti românii de rând. Printre zonele în care se intenționează exploatarea gazelor de șist se numără 2 Mai, Vama Veche, Babadag, Adamclisi etc. Ne rămâne speranța ca electoratul să-i memorizeze bine pe cei care vor fi responsabili pentru transformarea acestor locuri în niște zone irecuperabile din punct de vedere ecologic, fără a exista vreo justificare economică pentru asemenea sacrificii. Paranoia și obsesiile geopolitice sunt baze proaste pentru o guvernare rațională.

Redacția Economică

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179492

Scris de admin pe 20 Mar 2012. În categoria Editorial. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

4 Comentarii pentru “Mirajul gazelor de șist”

  1. utzu

    Vă mulţumesc pentru articolele pe care le publicaţi, cu mult peste ceea ce găsesc în presa de mainstream. Succes în continuare! Doamne, ajută!

    • admin

      Mulțumim! Este o plăcere deosebită pentru noi să citim asemenea comentarii. Și noi vă urăm succes, în special în activitatea profesională.

  2. [...] Optimismul referitor la perspectivele gazelor de șist din Polonia este nefondat și nu este împărtășit nici măcar de reprezentații companiei Exxon care de doi ani încearcă să arate publicului și investitorilor măcar o singură sondă din Polonia care să fie viabilă din punct de vedere comercial. Chiar și presa internațională, inclusiv editorialiștii de la Bloomberg, au catalogat situația actuală a exploatării gazelor de șist din Polonia drept ”un eșec care mărește influența Gazprom în Europa”. Informații adiționale cu privire la problema gazelor de șist: http://cronicaromana.com/?p=179492 [...]

  3. dan

    excelent articolul… multumim.

Lasă un Comentariu

Free WordPress Theme
Autentificare