Mihai Răzvan Ungureanu. Un proiect eșuat

Privatizarea Cupru Min a eșuat din motive ce nu au nicio legătură cu obligațiile de mediu sau alte tehnicalități contractuale. Motivul este simplu, clar și banal: cumpărătorul final nu a mai fost interesat de tranzacție. Schema ”tunului” de la Cupru Min a fost relativ primitivă de la bun început: statul vindea compania și zăcământul de cupru unei companii-”paravan”, iar microbanca investițională Bayfront Capital Partnerners (BCP) urma să o revândă unui cumpărător specializat în proiecte miniere. Gheșeftul decidenților bucureșteni și ai canadienilor de la BCP urma să fie diferența între prețul de achiziție, adică 200,7 milioane de euro și prețul de vânzare către compania minieră, adică aproximativ 2-3 miliarde de dolari. Nu credem că BCP ar fi reușit să obțină un preț mai bun din cauza faptului că, din perspectiva companiilor miniere mari, asemenea tranzacții au un grad ridicat de risc reputațional și politic, ceea ce justifică un discaunt destul de semnificativ față de prețul normal. Scandalul monstruos care s-a declanșat în presă și modul absolut penibil în care echipa MRU a gestionat aspectele tehnice ale tranzacției au făcut în așa fel încât niciunul dintre potențialii cumpărători finali nu a mai dorit să se implice în tranzacție. Riscul reputațional și cel politic au devenit mult prea mari pentru a mai fi acceptabile. Sursele noastre consideră că BCP totuși a avut propuneri din partea unor companii miniere de dimensiuni medii, dar aceste propuneri aveau două probleme: prețul oferit era sub necesitățile persoanelor implicate în tranzacție și proveniența geografică a acestor companii era absolut incompatibilă cu continuarea carierei politice a premierului MRU. Tranzacția nu s-a finalizat și ambele părți, echipa MRU și bancherii canadieni, au încercat ”să-și salveze fața”. Am urmărit cu interes deosebit modul în care presupușii aliați ai ”premierului Cupru Min” îi înfigeau cuțite în spate: un director de la Ministerul Economiei a făcut publice toate datele incriminatoare cu privire la tranzacția cu ”canadienii”, Teodor Stolojan a atacat ministrul de finanțe, acuzându-l implicit de falsificarea cifrelor veniturilor bugetare (deși falsificarea pare a fi opera guvernului Boc), iar presa portocalie a început să dea semne că ”luna de miere” a grupării din garda veche a PDL și a ”proiectul Ungureanu” s-a terminat înainte de termen. Este interesant cum se va descurca ”premierul Cupru Min” în condițiile în care bani pentru lansarea unei noi forțe politice nu există, iar unicul proiect viabil de obținere a finanțării (privatizarea cuprului) este blocat. Din punct de vedere personal, Mihai Răzvan Ungureanu are o soluție simplă și rapidă la toate probleme curente: trebuie doar să semneze avizele de mediu pentru Roșia Montana. Semnătura pusă pe avizele de mediu îi va termina cariera politică, dar este posibil să-i aducă alte beneficii. Faptul că MRU l-a demis pe ministrul mediului fără să găsească un înlocuitor și și-a asumat gestiunea acestui portofoliu indică o probabilitate destul de înaltă a unui asemenea scenariu.

Următoarea moțiune de cenzură are șanse să pună capăt guvernului Ungureanu, dar situația nu se vă îmbunătăți. În contextul politic actual, în România nu există o forță politică capabilă să funcționeze în alt scop decât cel al îmbogățirii personale. Reamintim celor care așteaptă vreo performanță deosebită din partea unui eventual guvern USL faptul că autorii primei tentative de privatizare a Cupru Min au fost național-liberalii, iar social-democrații au la activ dezastrele Sidex și Petrom. După anii petrecuți în opoziție, foamea de bani în rândul opoziției este colosală, iar bucuria cu care USL l-a primit în rândurile ”opoziției anti-Băsescu” pe traseistul Frunzăverde demonstrează că USL gândește doar în termenii aritmeticii electorale și nu în termenii principiilor politice. Electoratul din România merită să fie compătimit în condițiile în care opțiunile politice existente în spațiul carpato-danubian-pontic se rezumă la un șir de opțiuni foarte rele din care electoratului i se propune (pentru a câta oară!) să aleagă răul cel mai mic.

Indiferent de succesul sau insuccesul moțiunii de cenzură, nu credem că tentativele de a vinde rapid și ieftin ceea ce a mai rămas din patrimoniul național se vor opri. Ministrul economiei a declarat că ”privatizarea Cupru Min se va relua”. Probabil, de această dată, se va căuta din start un cumpărător cu bonitate demonstrată și fără sensibilități majore din perspectiva riscurilor de imagine. Desigur, dacă guvernul cade, atunci noul executiv va învăța din erorile lui MRU care a reușit să devină un politician expirat în doar câteva luni și va fi un pic mai timid în procesul de privatizare, dar fără a exista vreo diferența principială.

 

Redacția Economică

 

Update 17:07

Discuția cu cititorii fidelii noștri cititori ne-a ajutat să formulăm o precizare importantă la textul articolului de mai sus:

 

”În conjunctura actuală, probabil, opoziția ar putea oferi o soluție mai bună decât actuala guvernare, dar avem și noi câteva nedumeriri: de ce Adrian Năstase nu și-a cerut scuze pentru Sidex? De ce PSD (per total, că au votat în parlament privatizarea) nu a făcut ”mea culpa” pentru Petrom? De ce USL nu-l ejectează din propriile-i rânduri pe arhitectul fenomenului ”băieților deștepți” din energie, adică pe DIP?

Pentru a porni la un drum nou, puțină onestitate și puțină curățenie în propria ogradă politică nu strică. Oare cerem prea mult?

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179636

Scris de admin pe 9 Apr 2012. În categoria Editorial. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

10 Comentarii pentru “Mihai Răzvan Ungureanu. Un proiect eșuat”

  1. watcher

    As zice ca MRU nu este un proiect esuat. Garda veche se va repozitiona mult mai bine in negocierile cu noua aripa dar tot MRU va fi candidatul lor la presedentie.

    Perechea de papagali politici Ponta – Antonescu va fi spulberata de MRU in discutiile directe, iar noi adoram liderii puternici, pentru ca in subconstientul colectiv exista o stare de nesiguranta generalizata.

    La ora actuala nu exista un individ care sa aiba integritatea morala sa faca fata psihicului lui Ungureanu in discutzii publice directe, iar aceste discutzii vor fi necesare pentru ca nu exista un candidat suficient de cunoscut pentru a putea sa le evite.

    Predictia mea este urmatoarea: MRU va fi noul presedinte sprijinit evident masiv prin frauda de aparatul de partid iar guvernarea Boc va deveni o dulce amintire.

    • admin

      Transformarea lui MRU într-o păpușă dependentă de garda veche = proiect eșuat. MRU a fost lansat pentru a fi mai mult decât atât, dar a fost învins într-un joc pe care (teoretic) trebuia să-l câștige.

  2. N. Raducanu

    Cu toata simpatia pe care o port sitului cronicaromana.com, marturisesc ca in articolul de astazi ma nedumereste fraza de la sfarsit: “Electoratul Romaniei merita sa fie compatimit in conditiile in care optiunile politice se rezuma la alegerea raului cel mai mic.” Aceasta fraza urmeaza dupa afirmatia ca toate partidele, inclusiv cele din opozitia actuala, s-au facut vinovate de acceptarea privatizarii unor mari unitati economice. Suntem in plin an electoral si cititorul are nevoie mai mult ca altadata de o analiza a situatiei politice in urma careia sa nu ramana lipsit de busola si nici sa fie indemnat a se abtine de la vot. Compatimirea electoratului roman poate veni din partea unui observator strain, dar ea este deplasata atunci cand vine din partea unui ziarist roman ce nu aduce de indata o solutie de iesire din dilema alegerii intre raul mare si raul mic. Asteptarea pogorarii din cer a unui om politic ireprosabil e zadarnica, iar instalarea in postura scepticismului, conduce practic la acordarea unei sanse de ramanere la carma statului a aceleiasi echipe falimentare.
    Pe de alta parte cred ca in acesti 7 ani de autoritarism basescian, o seama de politicieni ai opozitiei au invatat ceva, au inteles riscurile democratiei si lasarea liber a jocului pietei pentru rezolvarea tuturor lucrurilor de care politicienii nu sunt capabili. De ce oare atunci sa nu acord credit acestei declaratii a lui Adrian Nastase la recentul Congres al PSD:

    „Resursele subsolului României trebuie exploatate în interesul cetăţenilor români. Nu pot fi date resursele vitale ale României doar pentru a cumpăra voturi cu mâna de arginți primită în schimbul acestora.
    Oprirea privatizării resurselor strategice este motivul cel mai recent pentru care regimul Băsescu trebuie îndepărtat cât mai rapid.
    Nu trebuie să mai fim temători în afirmarea patriotismului. Acesta nu este nici naţionalism, nici xenofobie sau rasism, nici euroscepticism, ci este apărarea intereselor cetăţenilor noştri.
    A sosit momentul să depăşim complexele ideologice ale perioadei de tranziţie.
    În timp ce ni se spunea că viitorul îl reprezintă companiile mici şi mijlocii, „small is beautiful”, în lume s-au format cele mai mari corporaţii.
    S-a tot repetat că statul este prost administrator, iar soluţia miraculoasă este privatizarea, încât chiar şi unii dintre noi au ajuns să creadă acest lucru. În acest timp, alte state şi-au consolidat companiile de stat, cu un management performant, devenind jucători regionali ori globali.
    Ani de zile am fost învăţaţi cât de bune sunt „pieţele libere”, în timp ce alţii aplicau protecţionismul economic. La lecția de economie politică de tip capitalist ne-a fost spus cât sunt de rele monopolurile de stat, cum trebuie ele sparte și privatizate în folosul, culmea, al altor companii de stat!
    S-a tot spus cât de inteligenţi am fi dacă scăpăm de industria naţională, care ar fi poluantă şi ineficientă, încât astăzi nu mai producem aproape nimic. Importăm însă de toate! România ar trebui denumită „țara importatorilor fericiți”!
    La ora de „dirigenţie” am fost sfătuiţi să restituim toate proprietăţile naţionalizate, începând de la Cuza, iar acum nu mai avem bani pentru despăgubiri. Şmecherii şi-au luat proprietăţi, multe prin acte dubioase, iar oamenii cinstiţi au fost încă odată păcăliţi.”

    Desigur ca se mai poate imagina si ipoteza unei noi revolutii, cu tragerea in teapa a intregii clase politice si urcarea pe tron a unui salvator de natiune, care cu siguranta nu va fi un om de stanga, ci de extrema dreapta, un continuator al lui C.Z.Codreanu. Dar eu, vazand cele ce se petrec acum in Ungaria, ma indoiesc ca Uniunea Europeana ar porni o actiune de debarcare a acestei puteri. Singurii care si-ar zmulge parul din cap regretand alegerea facuta sau abtinerea de la vot ar fi tot electoratul roman.

    • admin

      În conjunctura actuală, probabil, opoziția ar putea oferi o soluție mai bună decât actuala guvernare, dar avem și noi câteva nedumeriri: de ce Adrian Năstase nu și-a cerut scuze pentru Sidex? De ce PSD (per total, că au votat în parlament privatizarea) nu a făcut ”mea culpa” pentru Petrom? De ce USL nu-l ejectează din propriile-i rânduri pe arhitectul fenomenului ”băieților deștepți” din energie, adică pe DIP?

      Puțină onestitate și puțină curățenie în propria ogradă politică – oare cerem prea mult?

  3. watcher

    Domnule Raducanu e aproape naiv sa credeti asa ceva:

    “Pe de alta parte cred ca in acesti 7 ani de autoritarism basescian, o seama de politicieni ai opozitiei au invatat ceva, au inteles riscurile democratiei si lasarea liber a jocului pietei pentru rezolvarea tuturor lucrurilor de care politicienii nu sunt capabili”

    Clasa politica actuala nu se va schimba de la sine. Ei joaca exact rolul lui Basescu care lupta impotriva sistemului ticalosit. Chiar nu ati invatatat lectia?

    Cei care vor schimbarea nu o pot face iar cei care pot face schimbare nu o vor.

    Pt admin: de acord, dar o sa vedeti ca se vor coaliza cu totii in spatele lui, interesele oricand pot fi puse de acord, principiile nu.

    • N. Raducanu

      @watcher
      Da, cred ca sunt cam naiv sa cred ca macar “o seama” de pesedisti au invatat “ceva”. Da, se pare ca n-am prea invatat lectia si regret asta. Dar nedumerirea mea continua: daca “clasa politica nu se va schimba de la sine”, atunci cum si cu cine o va face ? Sa fie oare o solutie continuarea domniei basesciene pana cand “electoratul” nu va mai vrea alegeri “libere”, ci se va rascula pentru reintoarcerea la o mica dictatura ? Sau, din contra, va trebui sa asteptam pe margine, precum observator neimplicat in politica (si deci nici in alegeri), pana cand edificiul capitalismului mondial se va prabusi cu groaznic troznet? Iar asta poate peste cateva decenii sau nici macar in acest secol? Caci la orizont nu se vede nici urma de baricada serioasa, cu milioane de oameni catarati pe ea, pentru a se jertfi pentru o lume mai buna?. Sincer vorbind, nu vad deocamdata decat posibilitatea unor reforme, chiar radicale, incoltirea carora ar avea loc mai curand in PSD, decat in grupele de “revoltati” hippies de tip Woodstock de la fantana Universitatii.

  4. M. Adrian

    Oricare ar fi motivele si oricare ar fi consecintele acestui “esec”, bine ca nu au vandut! Slava Domnului ca inca nu au dat pe degeaba ditamai mina. Intr-adevar pretul este de cam 2-3 miliarde, cam asta e pretul mediu pentru o mina de capacitatea Cuprumin, uitati-va la achizitiile chinezesti din Australia.

    Intr-adevar e de mirare ca ne ferim ca prosti de chinezi si ii flituim cand ei ar avea si banul si ar avea si capacitatea sa investeasca si sa dezvolte afacerea cum trebuie. Dar asta e pretul pe care trebuie sa il platim stapanilor anglo-americani, de asta MRU este sortit sacrificiului pentru ca in imperiul anglo-american nu prea se mai gasesc bani.

    Privind de deasupra aceasta problema, in ciuda argumentului dumneavoastra ca nu s-au gasit cumparatorii finali deoarece acestia ar fi interesati de reputatie si de riscurile politice, nu cred ca asta este problema de facto. Problema de facto este urmatoarea: cine sa aiba 2-3 miliarde de dolari in ziua de azi, ce banca anglo-americana, ce fond de investitii sau ce microbanca cand toate sunt in pragul insolventei si al lipsei de lichiditati. Este evident ca peste tot in lume acum China cumpara, dar pentru ca noi suntem colonie a Imperiului nu avem voie sa vindem la chinezi. De asta tot ezita ei sa intre si in Europa, pentru ca vad ca americanii le pun bete in roate peste tot si inca asteapta sa le ajunga europenilor cutitul la oase.

    In concluzie, bine ca nu s-a vandut si sa dea Dumnezeu sa nu se vanda in urmatorii 3-4 ani, caci preturile oricum o sa creasca si deocamdata cozile de topor de la noi ale imperiului nu sunt cu capul pe umeri, nu pot sa treaca nici strada fara sa pupe in cur stapanii, chiar cand zacem ca prostii in saracie cu atatea resurse si cu atatea oportunitati.

    • admin

      O mică precizare: băncile anglo-americane, dacă au nevoie, pot accesa tiparnița Rezervei Federale ale SUA (a lui Bejamin Shalom Bernanke) și fac rost de 3-4-5-10 miliarde fără vreo problemă. Problema Cupru Min este mult mai complicată decât ”americanii nu au bani” ;)

  5. M. Adrian

    Bancile anglo-americane nu au nevoie sa se complice in afaceri de mizilic cu mine de cupru in tari bananiere de vreme ce sistemul ponzi inca traieste: speculatiile si manipularile burselor sunt adevaratele tunuri pe care le trag acestia. Si sa nu uitam ca afacere mai sigura si mai lejera ca creditarea statului cu bani luati aproape gratuit de la Fed nu exista in lume.

    Iata cum castiga bancile de investitii bani prin manipularea aurului si vaneaza doi iepuri dintr-o lovitura: tin si pretul aurului jos si castiga si sume bunicele intre timp: http://www.youtube.com/watch?v=UWK5UQDCDTc

    Insa unele fonduri care mai faceau intr-o perioada investitii sunt acum total debusolate: cele care au scapat de fuga investitorilor sufla in iaurt si merg si ele tot pe bonduri si actiuni, investitii directe mai fac doar cei care au sange rece si merg la sigur.

Lasă un Comentariu

mugen 2d fighting games
Autentificare