Nicuşor Dan. Tehnologii politice la Bucureşti

În mod normal, interesul nostru faţă de alegerile de la Bucureşti ar fi fost absolut nul. Ne interesează numai jocurile cu adevărat importante, iar numele primarului bucureştean nu contează in ecuaţiile semnificative din punct de vedere economic sau politic. Precizăm din start că nu avem vreo simpatie faţă de Oprescu sau Prigoană, ambii fiind nişte produse execrabile. Interesul ne-a fost stârnit de campania agresivă de promovare a „candidatului independent” Nicuşor Dan, campanie caracterizată printr-un număr de marcheri foarte interesanţi. Din punctul nostru de vedere, proiectul Nicuşor Dan nu este altceva decât primul experiment al aplicării tehnologiilor politice de ultimă generaţie în România.

Punctul de vulnerabilitate al actualei clase politice constă în faptul că majoritatea „animalelor politice” ce populează peisajul mediatic şi coridoarele puterii au o biografie „complicată”, adică au participat la diverse afaceri dubioase, au avut legături suspecte, au semnat contracte suspecte, au colaborat cu diverse organizaţii cu caracter formal sau informal etc. Nicuşor Dan este primul proiect făcut după ultima modă a tehnologiilor politice, adică este un personaj „extras” din obscuritate şi transformat într-o păpuşă politică, menită să atragă simpatiile electoratului care s-a săturat de şmecherii din actuala clasa politică. Criteriile de selecţie au fost respectate destul de bine: personajul este aparent simpatic, aparent inteligent, puţin romantic şi puţin naiv, exact cât să fie simpatic unui public credul. Povestea ONG-istului nobil şi intelectual care luptă pentru salvarea patrimoniului istoric este suficient de lacrimogenă şi primitivă ca să fie pe înţelesul şi placul electoratului nesofisticat.

Au fost comise doar trei erori tehnice:

1. Campania este extrem de agresivă, ceea ce şubrezeşte aura de „independenţă” a proiectului. Luând în calcul faptul că nu a fost prezentată lista de finanţatori ai campaniei (granturile şi donaţiile trebuiau pregătite din timp, dragi băieţi!), aura de „independenţă” dispare total.

2. Vizita în emisiune la Cristoiu. No comment.

3. IP-urile de pe care vin comunicatele de presă şi alt spam al campaniei sunt în categoria „gri”, adică lipsesc din bazele deschise de date, fiind imposibilă determinarea ţării de origine, providerului, hosterului etc. Acesta este un caz perfect când „prea multă securitate este o securitate proastă”. Pentru orice personaj „avizat”, o abordare tehnică de acest gen este un indicator perfect al unui proiect foarte special şi deloc independent.

 

Este clar că asistăm la lansarea unui proiect-pilot, iar viitorul ne va aduce încă mulţi „Nicuşori” inseraţi în spaţiul politic şi mediatic.

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179916

Scris de admin pe 1 Iun 2012. În categoria SPECIAL. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

16 Comentarii pentru “Nicuşor Dan. Tehnologii politice la Bucureşti”

  1. o cetateana

    Din textul de mai sus razbat tupeul si proasta argumentatie.

    Citez: “personajul este aparent simpatic, aparent inteligent…”. Personajul despre care vorbesti a obtinut medalia de aur la 2 Olimpiade Internationale de Matematica, deci omul nu e doar “aparent inteligent”, e inteligent. As fi curioasa sa compar cv-ul tau cu cv-ul lui sa vedem ce concluzii putem trage despre inteligenta fiecaruia.

    Nu vad de ce a fost o “eroare tehnica” ca s-a dus in emisiune la Cristoiu. Am vazut emisiunea si intrebarile au avut raspunsuri pertinente. Tu argumentezi ca e rau ca a participat la emisiune printr-un foarte convingator “No comment.”

    • admin

      1. Exista diferite tipuri de inteligenta si inteligenta necesara pentru rezolvarea problemelor de la olimpiadele de matematica (fie si internationale) nu prea are legatura cu tipul de inteligenta necesara pentru un mare savant (castigatorii de olimpiade devin de cele mai dese ori savanti mediocri) sau inteligenta necesara pentru un mare politician sau mare manager.
      2. Raspunsurile lui Nicusor in emisiunea lui Cristoiu nu au nicio relevanta. Insasi prezenta lui intr-o emisiune la B1 (deci a trecut prin filtrul portocaliu), corelata cu un comportament foarte docil din partea lui Jack este suficienta pentru a spulbera orice urma de “independenta”.

  2. Acum ma vad eu putin nedumerit de tonul si tinta acestui editorial. Va astept cu detalii, chiar daca nu mai e mult pana la alegeri.

    • admin

      O explicatie detaliata ar necesita un intreg editorial care nu si-ar avea acum rostul. In varianta “turbo”, explicatia arata cam asa:
      Papusarii cu ochii albastri nu sunt prosti si constientizeaza ca populatia a obosit de actuala clasa politica. Incet, dar sigur, in cadrul echipelor de papusari apar personaje capabile sa preia o parte din experienta tarilor mai avansate in domeniul manipularii opiniei publice. Hrebe “cu revolutia twitar” a celor “5 postaci” a fost primul “ghiocel” al acestui nou stil de a face politica.
      Rezumand: in contextul decredibilizarii generale atat a USL cat si a PDL, plus dezastrul economic din toamna, la urmatoarele alegeri vor participa, intr-o forma sau alta, doua forte politice noi: una “patriotic-nationalista de stanga” formata din “(ex) baietii nostri” care si-au descoperit subit vocatia de luptatori pentru autonomie, justitie, dreptate si onoare nationala dupa 20 de ani de servilism fata de insecte luminiscente, iar alta va fi “dreapta cu vizaj european” cu niste “manechine de la ONG-uri” bagate in fata, dorindu-se astfel atragerea electoratului care o sa mai creada in “valori europene” si alt bullshit de acest gen. Nicusor Dan (cu tot cu campanie “scoasa din joben” si finantata (nu) se stie de unde) este proiectul-pilot al fortei “de dreapta”, iar proiectul-pilot al fortei “de stanga” il veti vedea (probabil) mai spre sfarsitul verii pe la Antene.
      Informatia data e din categoria: “pentru luat in calcul”, in sensul ca nu am avea nimic de castigat din convingerea unui numar cat mai mare de cetateni care se doresc a fi iluzionati de noua tanara speranta a politicii romanesti. Considerati textul de mai sus drept un semnal pentru diverse personaje avizate: “am vazut ce faceti acolo.”

      Ps: primar la Bucuresti poate fi si Guta sau Salam ca oricum nu conteaza la nivel macro.
      pps: cele de mai sus nu inseamna ca PSD/PNL/PDL vor disparea din peisaj. modul de interactiune intre “fortele/garzile vechi” si proiectele noi se va decide pe parcus.

  3. Andrei

    In vederea eliminarii suspiciunii asupra intentiilor acestui articol, sunteti dispus sa admiteti ca puteti sa va inselati? Pe mine, articole care prezinta teorii conspirative cu atata convingere ma nedumiresc.

  4. Andrei

    …mai ales ca ati inceput cu un disclaimer. :)

  5. Surprins

    Nu mi s-a mai întâmplat sa observ un contrast atât de mare între calitatea intelectuala a postarii si cea a comentariilor la propria postare.
    Citind postarea mi-am zis, iata înca unul care se-mbata cu apa rece a teoriilor conspirationiste, parându-i-se ca e destept aunci când vede intentii rele si manevre oculte peste tot.
    Comentariile ulterioare ale autorului mi-au aratat însa ca este o persoana cu idei articulate si nu lipsite de interes.
    E pacat, d-le autor, încercati sa va lepadati de obsesiile conspirationiste. Nu ca n-ar exista masinatii si conspiratii, dar ele nu sunt prezente în orice manifestare publica. Aici este arta observatorului sociologic, sa discearna între manipulare si spontaneitate, între fenomenul obiectiv si cel dirijat.
    În ce-l priveste pe Nicusor Dan, este un fenomen spontan, nu va mai bateti capul cu atribuirea de intentii malefice.

    PS
    configuratia puterii în Bucuresti este de mare importanta pentru restul tarii si pentru distribuirea puterii politice la nivel national

    In rest, numai bine

    • admin

      Am avut aceeasi reactie din partea unor cititori atunci cand am scris despre organizatorii “protestului spontan” din Piata Universitatii. Dupa cateva luni, Hrebenciuc a confirmat (partial, cat a putut :) ) ca protestul a fost “catalizat” prin manipulare. Viitorul va fi testul tezelor prezentate in articol.
      Apelul la interpretarea corecta a fenomenelor obiective si a celor “induse” este inaplicabil in acest caz deoarece este exact ceea ce facem.
      Insatisfactia si repulsia fata de actuala clasa politica este un fenomen obiectiv. Modul in care dorinta de schimbare este satisfacuta prin intermediul “fenomenului spontan” Nicusor Dan este manipulare.
      Cat despre spontanietatea fenomenului, va recomand cordial sa faceti doua lucruri:
      1. Sa gasiti lista sponsorilor de camapanie ai lui Nicusor Dan
      2. Sa cititi articolul http://en.wikipedia.org/wiki/Astroturfing

      Numai bine :)

  6. Sursa banilor in orice campanie electorala e mai mult decat junate din solutie. Nu (mi-)e clar cat cheltuie Nicusor Dan, si cu atat mai putin de unde are banii. Asa ca observatorul avizat poate face inferentele de rigoare, fara grija vreunei acuze copilaresti de joc conspirationist…

    In rest, numai de bine!

  7. Andrei

    Nicușor Dan a făcut publice donațiile din campania de semnături, puteți vedea pe stirileprotv.ro dacă chiar vă interesează. Google “stirile pro tv Averile candidaților la Primărie” dacă vă vreți să fiți informați.

    Omul nu este un nimeni, în societatea civilă este cunoscut, în mediul academic-subțire este cunoscut – universitatea de la Academia Română _nu_ e cunoscută, fiindcă valorile nu sunt promovate.

    Argumentele sunt slabe. Campania nu a fost agresivă, omul a lipsit _total_ din afișajul stradal. Acolo se duc banii mulți. Acolo și în pungi date oamenilor (a se vedea campania lui R.Negoiță la sectorul 3, aia e agresivitate).

    Sunteți cu USL-ul sau cu PDL-ul? Sincer, acum.

    • admin

      1. Donatii pentru stransul semnaturilor sunt irelevante. Lista donatorilor pentru campania propriu-zisa este cea interesanta din cauza magnitudinii acesteia. Daca Nicusor este “Mr Transparency”, sa arate documentele de finantare a campaniei.
      2. Nu pot fi de acord cu “a lipsit total din afisajul stradal” :)
      3. Referitor la USL, cititi: http://cronicaromana.com/?p=179921 , referitor la PDL cititi: http://cronicaromana.com/2012/04/27/basescu-ungureanu-si-compania-la-tomberonul-istoriei/

      ps: evident, Jack a lucrat “pro bono” atunci cand l-a adus pe Nicusor in emisiune :) (sapienti sat)

      pps: nota pentru cititorii de comentarii. Acest “Andrei” nu este acel Andrei care comenta articolele precendente si era preocupat de istorie si relatiile ruso-germane.

  8. watcher

    Pe badpolitics a aparut stirea ca Nicusor Dan pare sustinut pe filiera George Soros… desi nu inteleg logica ar explica trecerea de filtrul portocaliu.

  9. Ce IP e ala de nu poate fi vazuta tara? Ne puteti da un exemplu?

Lasă un Comentariu

WordPress Blog
Autentificare