Norica Nicolai comentează alegerile parlamentare pentru Vocea Rusiei

Material preluat cu acordul companiei de radiodifuziune Vocea Rusiei. Sursa: http://romanian.ruvr.ru/2012_12_05/Alegeri-parlamentare-in-Romania-Interviu-cu-eurodeputata-Norica-Nicolai/

Pe data de 9 decembrie în România se vor desfăşura alegeri parlamentare. Postul de radio Vocea Rusiei a rugat-o pe doamna Norica Nicolai, europarlamentar din partea PNL, să răspundă la câteva întrebări legate de acest scrutin.

Vocea Rusiei: Credeţi că USL va obţine o majoritate în noul parlament?

Norica Nicolai: Dacă sondajele de opinie creditează USL cu intenţie de vot de aproximativ 60% din totalul celor ce vor merge la vot, cu siguranţă, indiferent de evenimentele campaniei electorale din ultima vreme, consider că USL va obţine majoritate absolută în Parlament.

Vocea Rusiei: Credeţi că Traian Băsescu îl va accepta pe Victor Ponta în calitate de premier sau consideraţi că va încerca să treacă prin parlament un guvern condus de altcineva?

Norica Nicolai: În orice democraţie europeană, inclusiv România, rezultatul alegerilor e consfinţit de electorat. Atunci când acesta îşi dă votul unui partid sau formaţiuni politice, dacă aceasta este câştigătoare, înseamnă că voinţa sa de a fi guvernat de acea formaţiune politică s-a impus. Dacă Preşedintele Traian Băsescu nu va accepta rezultatul alegerilor şi nu-l va desemna ca premier pe domnul Ponta, care este candidatul USL ales în forumurile statutare ca şi candidat la funcţia de prim ministru, domnul Băsescu se va pune în afara regulilor democratice. Din păcate, luări de poziţie recente ale Preşedintelui arată că acesta ameninţă să desemneze un premier care să “servească intereselor naţionale”. Nu pot să cred că există în România partide politice şi formaţiuni politice care să nu servească interesului naţional şi care lucrează împotriva statului român, pentru ca aceasta i-ar pune automat în afara regulilor constituţionale.

Vocea Rusiei: Dacă Traian Băsescu refuză să-l numească premier pe Victor Ponta, care credeţi că va fi reacţia Uniunii Europene?

Norica Nicolai: Deşi liderii europeni au intervenit în favoarea lui Traian Băsescu, în contextul unei proceduri constituţionale de suspendare a acestuia, nu cred ca în faţa unui vot popular, care exprimă clar voinţa unei naţiuni, oricine, fie ei şi lideri europeni de nivel înalt, l-ar putea susţine pe Băsescu într-o acţiune contrară normelor democratice europene consfinţite prin tratatele Uniunii Europene.

Vocea Rusiei: Dacă Traian Băsescu refuză să-l numească premier pe Victor Ponta, credeţi că USL va încerca o nouă suspendare?

Norica Nicolai: Liderii Alianţei USL au anunţat deja că refuzul domnului Băsescu de a numi candidatul lor la funcţia de premier, în cazul unei victorii electorale, îl pune pe acesta în postura de a nu respecta normele constituţionale şi de a fi suspendat. Consider însă că nici un lider politic român nu îşi poate permite să declanşeze o criză majoră în acest context economic şi social dificil. Îmi exprim speranţa că Preşedintele Băsescu va servi el însuşi interesului naţional de stabilitate politică atât de necesară ieşirii din criză.

Vocea Rusiei: Votul alegătorilor care vor susţine USL este mai mult un vot negativ la adresa lui Traian Băsescu sau mai mult un vot de încredere în promisiunile USL?

Norica Nicolai: Este greu de dimensionat motivaţia votului românilor din 9 decembrie atâta vreme cât dezbaterea proiectelor politice de guvernare ale partidelor şi alianţelor nu a ocupat un loc semnificativ de-a lungul campaniei. Cert este însă că ignorarea votului covârşitor dat de români la 29 iulie contra lui Traian Băsescu, de 7,5 milioane de voturi împotriva acestuia, şi menţinerea sa la putere au creat un sentiment de imensă frustrare. Aceasta va afecta grav percepţia populaţiei despre standardele democratice respectate la noi şi despre semnificaţia votului într-un stat de drept.

Vocea Rusiei: Dacă USL obţine majoritatea voturilor, credeţi că Traian Băsescu îşi va schimba comportamentul după alegeri şi va fi mai predispus spre o coabitare paşnică cu un guvern USL?

Norica Nicolai: Dacă analizăm comportamentul preşedintelui în aceşti 8 ani de guvernare, e mai degrabă previzibil că Traian Băsescu va continua disputele nejustificate, în acest caz cu USL. Nu pare probabil ca acesta va încerca să se implice într-un proces real de cooperare cu toate forţele politice pentru noi şi necesare reforme. Sper însă că, aflat spre final de mandat şi fără posibilitatea de a-l reînnoi (pentru că nu-i permite Constituţia), Preşedintele îşi va înţelege în final atribuţiile constituţionale şi îşi va realiza rolul de mediator pe care i-l conferă Legea Supremă a României.

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=180314

Scris de admin pe 5 Dec 2012. În categoria Editorial. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

Lasă un Comentariu

Free WordPress Theme
Autentificare