„Colac de salvare” pentru UE sub forma Premiului Nobel

Material preluat cu acordul companiei de radiodifuziune Vocea Rusiei. Sursa: http://romanian.ruvr.ru

Martin Luther King, Maica Tereza, Mihail Gorbaciov… Pe lista de onoare a laureaţilor Premiului Nobel pentru Pace se află de acum şi Uniunea Europeană. Argumentul este, conform formulării, nobilă, pentru „acţiunile de prevenire a războaielor şi stabilizarea situaţiei pe continent”.

Însă de ce atunci la ceremonia din oraşul Oslo câteva fotolii ale şefilor de stat au rămas neocupate? Nu au fost prezenţi premierul britanic, David Cameron, şi principalul eurosceptic, preşedintele ceh, Vaclav Klaus. Vă prezentăm în continuare opinia popularului comentator ceh de televiziune şi radio Libor Dvorjak.„Eu, la fel ca mulţi cehi, am fost foarte uimit de decizia Comitetului Nobel. Iar euroscepticii noştri au fost pus şi simplu consternaţi. Preşedintele a declarat că este „o eroare tragică”. Deşi există şi voci care afirmă că premiul a fost înmânat în mod just. În pofida tuturor neajunsurilor evidente, UE rămâne garantul păcii în Europa”.

Care a fost reacţia Germaniei la înmânarea acestui premiu UE? l-am întrebat pe redactorul Alexander Warkentin de redacţia în limba rusă Deutsche Welle.

„De la sarcasm până la entuziasm… Sarcasm pentru că UE se ocupă doar de salvarea euro şi a sa. Pe acest fundal informaţional distincţia este hilară. Însă, pe de altă parte, ne gândim că până nu de mult Europa a fost zdruncinată de războaie. În prezent, pe continent e pace. Este un lucru minunat! Cu binele te obişnuieşti rapid. Iar noi ne-am obişnuit cu lipsa frontierelor, cu valuta comună. Atunci când vin la mine prieteni din Rusia, Ucraina, Kazahstan, ei percep acest lucru ca pe ceva minunat. Într-un cuvânt, de ce să nu fie premiată UE?”

„Tema zilei” nu a fost ignorată nici de presa rusească. Vă prezentăm opinia lui Fiodor Lukianov, şeful revistei „Rusia în politica globală”.

„Reacţia la decernarea premiului a fost furtunoasă şi poate fi caracterizată prin cuvântul „confuzie”. S-a decis cam târziu premierea integrării europene (deşi nu spun că nu merită). Acest eveniment trebuia să aibă loc acum 20 de ani sau mai bine în anii 60, când succesul proiectului era evident. În prezent, gestul Comitetului Nobel aminteşte de „un colac de salvare” aruncat reputaţiei UE, care se confruntă cu o criză de structură, o criză a datoriilor şi o conducere politică slabă. Însă repet, în principiu, eurointegrarea merită să fie premiată. Merită acest premiu, în primul rând, fondatorii Europei unite: Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer. Însă actuala UE, cu valul de separatism din Spania, Belgia şi chiar Bavaria, cu nemulţumirea grecilor faţă de germani şi tuturor împotriva ţiganilor şi musulmanilor nu prea are legătură cu Premiul pentru Pace.

Short URL: http://cronicaromana.com/?p=180327

Scris de admin pe 10 Dec 2012. În categoria Editorial. Poţi urmări comentariile la acest articol prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la acest articol sau face referire pe un alt site

Lasă un Comentariu

WordPress主题
Autentificare