Vocea Rusiei îi răspunde lui Iulian Chifu
Material preluat cu acordul companiei de radiodifuziune Vocea Rusiei. Sursa: http://romanian.ruvr.ru
Declaraţiile consilierului prezidenţial Iulian Chifu prezintă interes doar din două puncte de vedere. Pe de o parte, aceste declaraţii relevă starea absolut jalnică a echipei de „experţi” care au o influenţă disproporţional de mare asupra politicii externe ale României.
Referitor la „ingerinţă” şi „amestecul în treburile interne ale unui stat”, domnul Chifu a greşit în mod cert adresa la care a lansat acuzaţiile. Ambasadorul Federaţiei Ruse nu s-a implicat în campania electorală şi nu a făcut „vizite neoficiale” la Victor Ponta. Textul „actului de coabitare” semnat de Victor Ponta şi Traian Băsescu a fost tradus din limba engleză şi nu din limba rusă. Jose Manuel Barroso l-a forţat pe premierul român să accepte un dictat extern sub forma celor 11 porunci. Voturile a şapte milioane de alegători români au fost aruncate la gunoi şi o ţară întreagă a văzut ingerinţa şi dictatul germano-american, care se observau cu ochiul liber, fără a mai fi nevoie de „sugestii de la Moscova”. Nu Vocea Rusiei a creat curentul eurosceptic în România, l-a creat chiar Vestul prin acţiunile sale. Dacă Iulian Chifu este deranjat de ingerinţele unor puteri străine în politica românească, ar fi mult mai logic să se adreseze la Washington sau la Bruxelles, nu la Moscova.
Este clar că Vocea Rusiei provoacă alergie la Cotroceni. Alergia este atât de mare încât consilierul prezidenţial pe probleme de securitate îşi petrece ziua de duminică, 30 decembrie, lansând declaraţii dedicate postului nostru de radio. Rusofobii de serviciu de la Cotroceni sunt deranjaţi de faptul că în spaţiul mediatic românesc a apărut o sursă de informare care se află în afara ariei de influenţă a celor care trag sforile în România. De exemplu, Vocea Rusiei poate să-şi permită să abordeze subiectul redevenţelor microscopice plătite de Petrom şi să cuantifice pierderile statului din privatizarea petrolului românesc (Statul român a pierdut 20 miliarde de dolari prin privatizarea Petrom), fără să existe riscul ca Petrom să ne „taie” publicitatea, aşa cum s-a întâmplat în cazul Realitatea TV. Vocea Rusiei nu poate fi sancţionată de CNA, pentru că internetul este liber. Proprietarul postului nostru de radio este statul rus, iar Rusia nu este şantajabilă de la Bucureşti. Această situaţie îl nelinişteşte pe Iulian Chifu şi este de înţeles. Totodată, Vocea Rusiei a oferit şi va oferi în continuare cititorilor noştri posibilitatea de a-şi exprima deschis opiniile şi a prezenta informaţiile pe care mass-media din România nu le va publica vreodată. Pentru echipa de la Cotroceni, această situaţie deschide riscuri absolut inedite. „Dosare” şi „scandaluri” pe care le credeau „îngropate” şi „uitate” pot ieşi la suprafaţă la momentul cel mai nepotrivit. Adevărul doare. Există mulţi consumatori de media care s-au săturat de propaganda occidentală şi doresc să vadă şi un alt punct de vedere, având posibilitatea să tragă propriile concluzii. Acest trend există la nivel global şi el nu poate fi inversat prin declaraţia unui consilier prezidenţial care prin 1993 se ocupa de reportaje despre „găini care nasc pui vii”.Cu câteva luni în urmă, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a catalogat unele declaraţii făcute de Iualilan Chifu drept „un atac al clovnilor”. Analizând declaraţia făcută de consilierul prezidenţial pe 30 decembrie, este dificil de a găsi contraargumente faţă de această caracteristică exhaustivă a domnului Chifu.
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=180347
Nu cred că pe lângă Putin sau Medvedev ar putea fiinţa inşi derizorii precum Lăzăroiu, Fota, Chifu şi alţii asemenea. Nu mă îndoiesc de faptul că analiştii de la Vocea Rusiei ştiu foarte bine cu cine au (avem) de a face şi că regurgitările penibile ale acestora nu merită nici cea mai mică atenţie. Bineînţeles că singura motivaţie care necesită riposte sau comentarii la elucubraţiile “consilierilor prezidenţiali” este tocmai caracterul instituţional dinspre care respectivii împrăştie lăturile extrase din puţul gândirii lor.
Dar cred că unul sau mai multe comentarii legate de rusofobia ce se încearcă a se amorsa în România, printr-o serie de acţiuni şi indivizi neconsistenţi, gen Chifu, ar trebui să vină, în primul rând, nu de la Vocea Rusiei ci de la o Voce (reală) a României.
Este evident, pentru orice om cât de cât sănătos care trăieşte în România, că la nivel de masă, în mentalul colectiv, nu există trăiri rusofobe. Dimpotrivă, la acelaşi nivel, există un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte lipsa unor relaţii foarte bune şi extinse cu Rusia, având în vedere că după Elţin au existat condiţii de dialog favorabile şi pe planuri extinse, în opinia mea.
Aceştia sunt parametrii între care ar trebui analizate (dacă mai este cazul) manifestările scrise şi orale ale misiunii încredinţate lui Chifu şi altora, ejusdem furfuris.
Ceea ce ar trebui analizat cu adevărat, printre altele, în acest blocaj al relaţiilor cu Rusia, este rolul agentului de la Anvers, cel care are consilierii în altă parte, nu la Cotroceni, cei de aici având, în general rol de trompete. Agentul de la Anvers s-a dovedit a fi mai bun decât Richard Sorge şi chiar mai nociv decât agentul oranj, al consilierilor săi, efectele activităţii sale asupra României fiind devastatoare.
România are în NATO statutul de prizonier. Prin modificarea Constituţiei în 2003, poporul a fost extras de la manifestarea deciziei de a intra (sau nu! nu?) în NATO. C-aşa-i în….democracy. Agitaţia antirusească, pe care o animă agentul de la Anvers, împreună cu ceilalţi agenţi, are motivaţii exterioare poporului român, care nu rezoneză cu aceasta dar rămâne în continuare nedumerit: ce căutăm noi în NATO? Este o întrebare care va răzbate până la urmă în spaţiul de dezbatere publică.
Deocamdată, nimic nou pe frontul de est: pifanul Chifu a mai slobozit, la ordin, încă o dată, puşcociul cu cartuşe oarbe.